Infiintari firme. Dreptul de a fi asociat.

Infiintari firme – asociat si asociat unic. Diferente si implicatii.

Infiintari firme Asociat unic sau asociat Diferente si implicatii

Infiintari firme Asociat unic sau asociat Diferente si implicatii

Am avut un caz in care un client dorea (aparent) sa fie asociat unic in cadrul a doua societati comerciale. Clientul ne spusese ca nu mai este asociat unic (si nici macar asociat) in alta societate. Mai mult, declarase la notariat ca intruneste conditiile pentru a fi asociat unic!

In urma verificarilor intreprinse de catre responsabilii Registrului Comertului, persoana aparea asociat unic la o alta societate comerciala. In cazul la care ne referim, judecatorul a ales sa suspende dosarul. DAR, ATENTIE ACESTA ESTE CAZ PENAL! Legea ( Codul Penal) prevede ca:

“Art. 292 – Falsul in declaratii
Declararea necorespunzatoare adevarului, facuta unui organ sau institutii de stat ori unei alte unitati dintre cele la care se refera art. 145, in vederea producerii unei consecinte juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci cand, potrivit legii ori imprejurarilor, declaratia facuta serveste pentru producerea acelei consecinte, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.


Art. 145 –
Public
Prin termenul “public” se intelege tot ce priveste autoritatile publice, institutiile publice, institutiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publica, serviciile de interes public, precum si bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.”

Prin urmare, persoana la care ne referim era pasibila de inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda. Din fericire, ulterior s-a dovedit ca, de fapt, era vorba despre doua persoane cu acelasi nume – clientul si tatal sau.

De ce am prezentat cazul acesta?

Este important sa retinem faptul ca o persoana nu poate fi asociat unic in mai multe societati comerciale ci doar in una singura. Daca o persoana este deja asociat unic intr-o societate comerciala, ea va putea fi asociat intr-un numar nelimitat de alte societati comerciale. Fie asociat cu un numar majoritar de parti sociale, fie asociat minoritar. Exista insa si niste exceptii: militarii si functionarii publici, spre exemplu, nu au voie sa indeplineasca decat calitatea de asociat cu numar minoritar de parti sociale, si nu majoritar. De asemenea, nu pot indeplini calitatea de asociat persoanele condamnate pentru infractiuni de spalare a banilor. Pentru mai multe detalii, Reinvent Consulting va sta la dispozitie.

Reinvent Consulting este marca grupului de firme REINVENT, cu peste 16 ani de experienta pe piata romaneasca. Reinvent Consulting are 8 ani de experienta in domeniul serviciilor integrate privind infiintarea de societati comerciale, evidenta contabila, inregistrarea de mentiuni la Registrul Comertului (schimbare sediu social, modificare obiect de activitate, deschidere/inchidere punct de lucru, cesiuni parti sociale, numire/revocare administrator), inregistrari marci la OSIM si alte servicii conexe dedicate societatilor comerciale.

Daca nu detii o proprietate unde sa-ti poti inregistra sediul social al societatii comerciale, iti punem la dispozitie serviciul de gazduire de sedii sociale.

Puteti comanda si online serviciile noastre pe platforma ClientOnline.ro

Be Sociable, Share!

Pe aceeasi tema

Related Posts

4 Comments

  1. IONITA IULIU 23 January 2011 Reply
  2. Reinvent Consulting 25 January 2011 Reply
  3. antonio 19 February 2011 Reply

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *